Torres este caracterizat mai nou de presa engleza ca un sportiv care a readus un sentiment de mult pierdut in fotbal: compasiune. Dincolo de unele accidentari cu adevarat serioase si oribile, jucatorii din zilele noastre au parte de foarte putine ingaduinte din partea presei sportive si a suporterilor. In fond, totul se reduce la bani.

Este adanc inradacinata in opinia publica ideea ca pana si jucatorii de la echipe mediocre de fotbal castiga sume mult prea mari de bani in comparatie cu efortul depus. Din acest motiv, atunci cand un jucator se plange in presa de faptul ca este huiduit de fanii clubului pentru care joaca sau ca este luat prea tare de jucatorii adversi, nu starneste prea multa compasiune. Cel mai adesea, reactia starnita merge intr-o directie ironica: ,,bietul de el, acum nu va mai putea sa doarma pe gramada sa de bani". Cati fani au ridicat macar o spranceana atunci cand Robinho a declarat ca este dezamagit de viata sa la Manchester City?

Si totusi, isi face aparitia povestea lui Torres. Jucator apreciat si temut, se transfera la Chelsea, in esenta, pentru a obtine, pe langa bani, si faima. Acesta mutare a sa (la care se adauga lipsa evidenta de entuziasm din ultimile sale partide pentru gruparea de pe Anfield) a confirmat in randul suporterilor (poate cu exceptia celor de la Chelsea) ideea ca fotbalistii sunt in esenta egoisti.

Urmeaza pentru Torres o perioada dificila, de regres in care cu fiecare etapa dezamageste din ce in ce mai mult. Cand, la inceputul sezonului, declara in presa ca motivul secetei sale de goluri se datoreaza jocului rigid, static al seniorilor ce formeaza primul 11, a fost intampinat cu reprosuri. Vina a cazut tot pe el, pe lipsa cpacitatii sale de adaptare.

Insa, Andre Villas Boas l-a ascultat si a schimbat tactica apeland la jucatori mai tineri si mai rapizi (Juan Mata, Daniel Sturridge). Din acel moment, Torres nu mai putea arunca vina pe nimeni altcineva. Iar cand in primele partide, nu a confirmat, a trebuit sa infrunte un nou val de critici.

In realitate insa, Torres avusese partial dreptate. Forma sa devenea tot mai buna. Iar in ultima partida inaintea derby-ului cu Manchester, desi nu marcase a contribuit cu 2 pase de gol.

Iata-ne ajunsi la marele derby. Toti ochii erau pe Torres. Dupa o prima repriza in care nu se poate spune ca jucase rau, reuseste sa marcheze. Prin acel gol a reusit sa castige suportul neutrilor. Sa nu uitam faptul ca Torres ne-a oferit momente de geniu (vorbesc ca fan al echipei Liverpool, dar si ca fan al fotbalului). El Nino, in forma maxima, il transforma pe Nemanja Vidic (cel mai bun fundas din Premier League) intr-un jucator de pluton. Dar, apoi s-a petrecut ratarea din minutul 84, o ratare resimtita pana in adancuri, de toti cei care vizionau acel meci. Iar cand suporterii de la Manchester au inceput sa-l tachineze a fost un moment care a starnit cu adevarat compasiune. Acea ratare m-a facut sa tresar si sa repet cuvintele rostite de Sir Alex Ferguson: ,,Football: bloody hell".

Iar saptamana acesta, in Chelsea - Swansea, scenariul se repeta. Torres prospera in noua tactica utilizata de AVB si marcheaza in min 29 , iar pe urma este eliminat corect in minutul 40, pentru un fault inutil la mijlocul terenului.

Cei drept, aceasta nou moment nu a starnit la fel de multa compatimire precum primul, insa nu a ramas fara urme. Pentru neutri, revenirea lui Torres nu putea sa fie altceva decat o veste cat se poate de buna. Marele EL Nino, considerat la un moment dat cel mai de temut atacant din lume, revenea la forma sa cea mai buna. Si totusi, este nevoit sa mai astepte. Tocmai acum cand greutatea s-a ridicat de pe umerii sai dupa o asteptare atat de lunga, cand incepuse sa terorizeze din nou defensivele, este pus pe tusa (cel putin in Premier League).

Sa speram ca acest nou obstacol nu il va readuce in desertul secetos al lipsei de goluri din care tocmai a revenit. In caz contrar, fotbalul si fanii de pretutindeni vor pierde un jucator cu adevarat incantator care, la varsta de 27 de ani, inca mai are multe de aratat.