Și la ediția a III-a a Cupei Bloggerilor acest blog va fi reprezentat dar din păcate numai de un autor, adică de mine. Din păcate Zoyo a ales ca în acel weekend, 26-27 Mai, să renunțe la burlăcie și oricât am încercat să-l conving să fugă de la altar și să vină la această competiție n-am reușit, dragostea lui pentru Stefy, viitoarea lui soție a fost prea mare. Iar HD a decis ca trebuie să reprezinte cineva acest blog la nunta colegului nostru așa că am rămas singur... dar totuși cu o echipă bună cu care să sperăm că o să facem meciuri bune.

Cupa Bloggerilor Ediția a III-a va avea loc la Mediaș în perioada 26-27 Mai după cum am scris și mai sus, competiție la care vor participa 9 echipe și foarte mulți suporteri pentru că, în dimineața de sâmbătă va avea loc și o conferință Social Media, evident despre sport. 

Sponsorul echipei ca de fiecare dată e Silkweb internet agenty, o firmă apropiată Social Media care se ocupă de web design, platforme magazine online, internet marketing, servicii SEO, aplicații mobile și alte servicii legate de industria internetului. Le mulțumim pe acestă cale pentru ca ne susțin.